De ce e în regulă să ceri ajutor

PsihoterapieVăd în jurul meu foarte mulți oameni care se străduiesc să obțină diferite lucruri, oameni care suferă și nu știu ce să facă, oameni care au depresii de multă vreme și trăiesc realități sumbre, oameni care au relații tensionate, disfuncționale cu cei dragi, oameni nervoși și nemulțumiți mereu, pe oricine și orice, oameni care se luptă cu dependențe sau, mai grav, care ignoră că le au și se amorțesc zilnic în diverse feluri, oameni care se compară neîncetat cu alți oameni și se simt mereu pierzători, oameni care îi tratează rău pe cei din jur, îi micesc, îi umilesc, în încercarea disperată de a-și afirma propria valoare în ochii altora, dar mai ales în proprii ochi, oameni care evită adevărurile care nu le plac, care (se) mint, fug, amână, oameni care, părinți fiind, dau mai departe neajunsurile pe care le simt copiilor lor, nu din răutate, ci din neputință, din neștiința de a face altfel. Mai văd și oameni care sunt bine per total, dar care ar vrea să facă sau să fie mai mult și le lipsește curajul să încerce, determinarea de a face primul pas în direcția visului lor; sau oameni care par a le avea pe toate, famile, casă, mașină, loc de muncă mișto, bine plătit, dar care simt că le lipsește ceva, care ar vrea să își găsească sensul, misiunea și nu știu de unde s-o apuce.

Văd în jurul meu oameni, în toată complexitatea lor, iar eu sunt unul dintre ei. A fi om nu înseamnă a fi perfect, a fi mereu mulțumit, satisfăcut, fericit, a le ști mereu pe toate, ci înseamnă a avea și emoții negative, și greutăți, și situații care nu ne plac, înseamnă și a face și alegeri nepotrivite, a greși, a regreta, a simți durere sau confuzie. Nu putem evita tot ce nu ne place și resimțim ca fiind neplăcut sau de-a dreptul devastator, însă problemele apar atunci când stările negative sunt baza, când ele nu trec așa cum ar fi natural să se întâmple dacă viața noastră este în echilibru, ci ne acaparează întreaga existență, iar momentele frumoase și liniștite, momentele de bucurie și fericire sunt sporadice și de scurtă durată sau lipsesc cu desăvărșire pe perioade lungi de timp.

Scriu acest articol pentru că, din proprie experiență, știu cât de greu poate fi, pentru cel care trăiește unul sau mai multe dintre scenariile menționate mai sus, să conștientizeze că se poate și altfel și să ceară ajutor profesionist. Mie mi-a fost greu, mi-am zis multă vreme că trebuie să mă descurc singură, m-am întrebat cine aș fi eu dacă n-aș putea să îmi gestionez singură dificultățile și am nevoie de un străin să mă ajute, fie el chiar și psihoterapeut sau coach și mi-am răspuns că, probabil, aș fi un om foarte greșit. Știu mulți oameni care au nevoie de ajutor și evită să îl ceară pentru că se simt greșiți dacă nu se pot descurca singuri. Aflându-mă, de-a lungul timpului, în toate posturile, cea a celui care nu știe că are nevoie de ajutor și crede că viața e grea și e normal să fie așa, cea a celui care știe că are nevoie de ajutor, dar nu îl poate cere, cea a celui care a cerut, într-un final, ajutorul și s-a bucurat de efectele lui și, apoi, cea a celui care oferă, la rândul lui, ajutor altora, simt să împărtășesc perspectiva mea cu privire la motivele pentru care este foarte în regulă ca, atunci când avem momente în care nu mai putem, să apelăm la sprijin profesionist.

În primul rând, oricât de mult ți-ai dori, nu îți poți rezolva toate problemele singur. Și asta nu e pentru că nu ești destul de bun, pentru că nu ți-a plăcut cartea, cum se mai zice pe la noi, sau pentru că nu ai destulă voință. Este pur și simplu pentru că nu te poți vedea și dinăuntru și dinafară în același timp; nu poți să îți spui povestea, să te descompui, să suferi și, în același timp să îți fii și alături, să te și asculți, să îți oglindești ție însuți propriile tipare, să vezi ansamblul și, mai presus de toate, să îți oferi acceptare totală și compasiune, adică ingredientele de care ai cea mai mare nevoie atunci când ești vulnerabil. Creierul omului efectiv nu este capabil de așa ceva în momentele de criză. În momentele de criză, frâiele sunt preluate de partea limbică a creierului, responsabilă cu emoțiile, în corp se eliberează multă adrenalină și cortizol pentru a pregăti omul pentru luptă sau fugă (amygdala highjack), senzația este aceea că însăși viața persoanei în cauză este amenințată, prin urmare, partea logică, rațională este redusă la tăcere pentru a conserva energia. Așa că, deși îți dorești să ai suficientă claritate pentru a te descurca singur, atunci când ți-e rău, pur și simplu nu o poți avea. Desigur, există soluții pentru a reduce stresul și a gestiona situațiile pentru a nu ajunge în extrema descrisă mai sus, însă ele nu pot fi integrate de pe o zi pe alta, ci țin de schimbarea profundă a modului de a vedea lucrurile, schimbare care are loc în timp. Așa că este foarte important să ai lângă tine un om pregătit, care îți poate conține emoțiile, care poate vedea legăturile și ți le poate arăta și, cel mai important, care te poate ajuta să te simți nejudecat și în siguranță, pentru a putea face schimbările de care ai nevoie.

În al doilea rând, și dacă ai avea posibilitatea să rămâi rațional și lucid în timp ce te simți rău, tot ar ajuta să te însoțească cineva pregătit pentru a parcurge drumul vindecării, pentru că altfel nu prea ai de unde să știi ce să faci și pe unde să o iei. Nu toți suntem psihiatri, psihologi, psihoterapeuți, coachi, la fel cum nu toți suntem electricieni, aviatori, programatori, oameni de știință sau alți oameni prestează pentru noi servicii pe care nu le putem presta singuri sau creează lucruri pe care le folosim, dar nu le putem crea noi. În plus, dacă toată viața ai acționat în anumite feluri, ai crezut anumite lucruri despre tine și despre lume, te-ai raportat la ce ți s-a întâmplat în anumite feluri, chiar dacă îți dai seama că toate acestea nu te mai ajută, este foarte dificil să faci ceva diferit pentru că, de cele mai multe ori, nu ai alte repere. Sau și dacă le ai, pentru că îi vezi pe alții făcând altfel, tot s-ar putea să nu ajute pentru că situația ta e unică, e diferită, poate să îți fie frică să abandonezi ceva ce știi, în favoarea a ceva ce nu știi etc. Este nerealist să te aștepți că poți vedea, dintr-o dată, lucrurile altfel decât le-ai văzut toată viața și că asta îți va aduce starea dorită, oricare ar fi ea.  E cum spunea Einstein: nu putem rezolva o problemă folosind același mod de gândire cu care am creat-o. O persoană care are în spate sute de ore de pregătire teoretică și practică, plus propriul proces de autocunoaștere parcurs, știe cum să te însoțească în afara zonei tale de confort și cunoaștere, să te provoace când e necesar, fără să te critice, ci rămânând de partea ta și deschizându-ți uși despre existența cărora nici nu știai. Desigur, de tine depinde dacă și pe ce uși intri, însă faptul că ai mai multe variante e un câștig uriaș.

În al treilea rând, starea psihică, emoțională este la fel de importantă precum starea fizică. Dacă pentru probleme fizice, apelăm la doctori, deci la specialiști, de ce nu am face la fel atunci când avem dificultăți emoționale? Știu că sunt printre noi și oameni care fac pe doctorii și se tratează singuri, după ureche în unele cazuri, însă fac asta cu câte o răceală, cu câte o durere minoră, nu atunci când e ceva serios. Dacă, de exemplu, ai o criză de apendicită, nu te orepezi singur, ci mergi la un chirurg. Același lucru ar trebui să fie valabil și în ceea ce privește dificultățile emoționale și psihice. Da, e în regulă să nu mergi la psihoterapeut imediat ce ești un pic trist sau furios, e normal să avem toată gama de emoții și, în multe contexte,  emoțiile negative au efecte pozitive, ne ajută să acționăm, ne dau energie, ne pot scoate din impasuri sau ne ajută să ne descărcăm. Însă dacă ești furios mereu, din orice, dacă ești trist și tristețea nu mai trece, dacă ești apatic și lipsit de energie săptămâni sau luni în șir, cum scriam și mai sus, atunci deja e altceva. Depresia, de exemplu, nu este un moft, nu este un lux al celor care n-au probleme mai serioase în viață, nu este un semn al lipsei de voință sau o stare plictiseală, ci o boală cruntă, gravă, tot mai răspândită în toate mediile și categoriile de vârstă, boală care, netratată, poate duce la consecințe grave, inclusiv la sinucidere. Anxietatea, fobiile, atacurile de panică, hipervigilența, tulburările obsesiv-compulsive, teama exacerbată că la orice pas pândește un pericol, timiditatea excesivă etc. nu sunt capricii, semne de slăbiciune, motive de rușine, la fel cum nu sunt nici stări cu care trebuie să trăim, stări normale, pe principiul „așa sunt eu, așa am fost mereu”.  Toate sunt tratabile.  Aici sunt statistici și informații despre incidența bolilor psihice în SUA, aici câteva detalii despre depresie la nivel mondial, iar aici câteva detalii despre depresie în România. La o simplă căutare pe google se găsesc mult mai multe informații decât dau eu aici, toate arătând amploarea și seriozitatea fenomenului. Este clar că nu poate fi vorba de atâția oameni delăsători și mofturoși care nu știu să aibă grijă de ei și ar trebui să termine cu prostiile, ci e vorba de lucruri care, de cele mai multe ori, nu pot fi rezolvate pe cont propriu. Dacă nu ai de la tine așteptarea să te poți vindeca, doar cu puterea voinței, de apendicită, de diabet, de cancer, atunci de ce ai avea așteptarea să te poți vindeca de depresie sau de orice altă problemă de ordin psihologic? La fel ca bolile fizice, și cele psihice evoluează, se agravează se extind. Ca să nu mai vorbim de faptul că este o chestiune de timp până când problemele emoționale netratate sunt somatizate, proces care duce la îmbolnăvirea corpului. Ajungem în situații în care ne tratăm pentru efecte resimțite în corp, fără a umbla la cauza psihologică din spate, lucru care incetinește vindecarea sau chiar o face imposibilă.

Una dintre cele mai puternice cărți pe care le-am citit cu privire la ce însemană lupta cu boala psihică, ce efect are asupra vieții celui care o duce, precum și ce se poate și ce nu se poate face odată ce boala se instalează este ”The Center Cannot Hold: My Journey Through Madness”, scrisă de Elyn Saks (în românește tradusă „Centrul nu se mai poate susține”). Este povestea reală a autoarei, de la primele semne ale schizofreniei și până la acceptarea bolii și găsirea modalităților de a trăi cu sens și de a se bucura de viață chiar dacă boala ei nu are vindecare. Extrem de inteligentă, profesoară universitară cu vaste cunoștințe de drept, psihologie, psihiatrie, Elyn încearcă, în repetate rânduri să învingă teribila boală prin puterea voinței, renunțând de multe ori la medicamente, în ciuda sfaturilor medicilor și terapeuților cu care lucra și fiind sigură mereu că de data aceasta va reuși. Oricât de instruită, de conștientă de sine, de dornică să reușească a fost, niciodată strategia ei nu a funcționat, episoadele psihotice întorcându-se mereu. Soluția a fost acceptarea situației și a ajutorului, iar o parte extrem de importantă din proces a fost psihoterapia, relațiile stabilite cu psihoterapeuții cu care a lucrat de-a lungul anilor, faptul că putea fi ea însăși în cabinet, că putea spune tot ce gândește, fiind acceptată și înțeleasă.

Un alt motiv pentru care este de folos ajutorul unui specialist, chiar dacă nu ai o boală psihică atât de gravă precum schizofrenia, însă te regăsești în alte scenarii care fac viața ta să fie grea, umbrită, neplăcută, este faptul că este vindecător și extrem de reconfortant să îți spui povestea, oricare ar fi ea, în fața unui om pregătit să te asculte, să te însoțească, să îți ofere compasiune, să te accepte așa cum ești și să te considere complet și capabil să faci ceea ce e necesar pentru a ieși la lumină; practic, să te dezbraci de toate straturile de rușine cu care te-ai acoperit, de toate convingerile limitative, de toate principiile de viață care nu sunt ale tale, să te descoperi așa cum ești cu adevărat, să te doară, apoi să te bucure și să trăiești toate astea în prezența cuiva care este de nedezamăgit și care se află mereu de partea ta. Sunt extrem de puține situațiile în care poți primi un asemena tratament, oricâți oameni ai avea în jur (prieteni, familie). Poate e chiar prima dată în viață când ai parte de o astfel de relație cu cineva. De ce? Pentru că cei mai mulți oameni sunt și ei răniți în diverse moduri și nu știu sau nu pot să asculte, pentru că nu i-a învățat nimeni, nu știu ce să spună când văd pe alți suferind sau nu știu când să nu spună nimic, pentru că sunt fie prea aproape de problemă pentru a putea rămâne în afara ei și o preiau și ei amplificând-o, fie sunt prea departe să se implice cu adevărat, judecă sau se văd pe ei înșiși în suferința celui din fața lor și fug, critică, lovesc. Majoritatea oamenilor suferă deja și ei și nu prea știu cum să fie acolo, cu adevărat, pentru altă persoană, fără să (se) compare, fără să vrea să își spună propria poveste în timp ce tu le-o spui pe a ta, fără să interpreteze sau să sfătuiască după propriile repere. Asta nu înseamnă că sunt răi, ci doar că s-ar putea să fie în alt punct al vieții lor decât ai avea nevoie să fie atunci când ți-e cel mai rău și vrei pe cineva detașat și lucid lângă tine. Desigur, este foarte în regulă, chiar recomandat să vorbești despre ce trăiești cu oamenii iubiți, cu prietenii și familia, asta ține de comunicare, de autenticitate, ce spun doar este că, de cele mai multe ori, oamenii pe care îi iubim și care ne iubesc cel mai mult, nu ne pot ajuta în totalitate. Prezența lor e importantă, intimitatea cu ei e importantă și aduce conexiune, iubire, siguranță, însă sunt lucruri pe care este necesar ca fiecare dintre noi să le facă în afara acestor relații, exclusiv în relația cu sine. Iar relația cu sine poate fi prea tumultoasă și complicată pentru a o duce singur.

Dacă reticența de a apela la ajutor specializat ține de partea financiară, atunci poate este necesară o regândire a priorităților. Desigur, nu mă refer aici la situațiile disperate de sărăcie, în care nu sunt îndeplinite nevoi de bază, cum ar fi aceea de hană, adăpost, îmbrăcăminte. Mă refer la situații normale de trai, în care oamenii au unde să locuiască, au o sursă de venit, mașini, telefoane etc. A investi în tine este crucial, deoarece asta te ajută mai departe în orice întreprinzi; te ajută să știi mai clar cine ești și ce vrei, să iei decizii mai informate, în toate ariile vieții tale, de la cele mari precum a alege o carieră, a cumpăra o propietate, a te căsători cu o persoană, a face un copil și până la altele mai mici cum ar fi unde mergi în vacanțe, cum îți tratezi corpul sau ce decizi să faci seara cu timpul liber. Nimic nu merită mai multă investiție decât propria persoană, iar acest lucru nu este unul egoist, ci unul cât se poate de responsabil și chiar altruist. Dacă ești bine cu tine, dacă te cunoști, dacă te vindeci acolo unde e cazul, dacă îți găsești sensul și îți iei energie din el, atunci tot ce îți trece prin mână înflorește, toți cei din jur au de câștigat, inclusiv sau mai ales, acei oameni cărora le cumperi cadouri costisitoare de ziua lor, de Crăciun sau fără nicio ocazie, cei cărora le faci cinste la câte o ieșire în oraș, sau cei pe care, fiind familia ta, îi susții sau întreții, dar cu care, poate, nu știi cum să comunici cu adevărat sau în prezența cărora ești frustrat, irascibil sau indisponibil emoțional. Iar în ceea ce privește investițiile în propria persoană, poate în loc de încă trei bluze, de ultimul model de telefon în fiecare an, de o casă mai mare sau de o mașină mai puternică, alegi alt fel de investiție, cea în tine ca om, pentru a-ți da seama cine ești și  ce vrei de fapt. Apoi, după acest proces, dacă vei dori acele lucruri, e ok să ți le iei pentru că o vei face fiind conștient de motive și fără a încerca să compensezi cu ele lispuri de altă natură.

Chiar dacă nu ai traume de vindecat sau tulburări emoționale grave, meriți oricum să îți cauți și să îți găsești sensul, să îți manifești tot potențialul, să îți fii cel mai bun prieten, să ai încredere în tine și în faptul că ești bun și valoros chiar și atunci când greșești, să ai curajul să faci schimbări, să îți asumi riscuri și să îți asculți sufletul. Iar un proces de terapie sau de coaching îți poate face drumul către aceste lucruri accesibil și ceva mai ușor și mai rapid decât ar fi dacă te-ai aventura pe el singur.

Nu cred că terapia și coaching-ul sunt singurele forme de ajutor pe care le poate accesa un om, însă la primă mână, doar despre ele pot vorbi eu pentru că le-am experimentat.  Voi încerca să expun, foarte pe scurt, când ajută una și când ajută cealaltă.

Când alegi psihoterapia? Atunci când ai de vindecat răni și traume din trecut care au impact în viața prezentă, când ești în depresie, când ai gânduri sinucigașe, când totul e negru, când nu poți acționa cum îți dorești și simți că te ține ceva mai puternic decât tine, când nu îți mai poți trăi viața în echilibru, la calitatea pe care ți-o dorești, cu alte cuvinte, când ai ceva de vindecat ca să poți fi bine în prezent și în viitor. Coaching-ul e un pic diferit; în coaching nu se lucrează cu trecutul, ci cu prezentul, cu momentul în care este omul aici și acum și cu felul în care poate ajunge acolo unde își dorește. De exemplu, în coaching pot fi abordate teme precum următorul pas în carieră, care este misiunea mea, cum ajung să aflu și apoi să acționez, cum pot trece peste o anumită teamă, cum să am relații mai bune cu familia, cu colegii, cu prietenii, cum să capăt mai multă încredere în mine, cum să îmi găsesc resursele și puterea să acționez într-o anumită situație etc.. Toate aceste subiecte pot fi adresate și în psihoterapie și probabil apar și acolo. Diferența e că în coaching nu se caută vindecarea trecutului, cauza pentru care omul a ajuns să își dorească ce își dorește acum sau să nu își mai dorească ce are, ci construirea viitorului dorit. Desigur că cele două se întrepătrund, iar dacă un client de coaching ajunge, în timpul procesului, la traume trecute care poate nu au fost în prim plan atunci când a decis să lucreze sau la potențiale afecțiuni psihice care necesită alt fel de intervenție, atunci coach-ul are datoria să recomande terapia. Despre ce este și ce nu este coaching-ul, voi reveni, cel mai probabil într-un alt articol separat.

Cum îți găsești terapeutul sau coach-ul potrivit? Sunt mai multe metode. Poți cere recomandări de la oameni în care ai încredere, care au beneficiat de serviciile unui terapeut sau ale unui coach. Poți căuta informații despre terapeuți și coachi pe internet, pe facebook; vezi dacă au site-uri personale sau blog-uri, vezi dacă rezonezi cu abordarea lor, cu ce scriu și postează, informează-te cu privire la tipul de abordare pe care o aplică în munca lor. Apoi întâlnește-te cu persoana aleasă, live sau online, depinde  de natura problemei, de cum preferi și  de cum lucrează și persoana respectivă și vezi dacă simți că rezonezi cu ea; e important să existe chimie, acea conexiune care să îți permită să te deschizi cu totul. Dacă nu există, mai caută, până găsești exact persoana de care ai nevoie. Există extrem de mulți oameni faini care practică aceste profesii, este imposibil să nu găsești unul cu care să rezonezi.

Visez la o lume în care lucrul cu sine, procesele de terapie recurente vor fi ceva normal, nu ceva ce fac doar nebunii sau cei slabi, cum încă se mai crede acum. Visez la o lume mai informată în ceea ce privește propriul psihic și propriile emoții, o lume  în care psihoterapia va fi accesibilă oricui, oriunde ar fi, gratuit, cu implicarea autorităților, care vor fi recunoscut nevoia ca populațiile să fie bine psihologic pentru a prospera material și financiar. Visez la o lume în care școlile de parenting vor fi ceva normal, disponibile în toate comunitățile, oricât de sărace ar fi, iar părinții, viitori și actuali vor putea să învețe despre psihologia copilului, despre cum să crească copii independenți, siguri pe ei și plini de compasiune, fiind, în același timp, ei înșisi așa, fără a-și pune propria satisfacție în sarcina copiilor. Visez la o lume în care educația emoțională va începe din grădinițe și va continua până în facultate, cu toate resursele la îndemână, în unitățile de învățământ și în programele școlare. Visez la o lume în care în toate corporațiile vor exista coachi care să lucreze cu angajații, de pe toate nivelurile ierarhice, fără a urmări agenda organizației, ci având ca singur scop starea de bine și împlinirea fiecărui individ, orice ar însemna asta și încrederea totală că asta va aduce prosperitate și organizației, ca efect. Visez la o lume în care cei care aleg să lucreze cu sufletele oamenilor, să fie cu adevărat integri, responsabili, plini de compasiune, mai puțin motivați de câștiguri financiare mari în timp scurt și mai mult motivați de dorința de a servi și de a face bine.

Utopie știu, suntem foarte departe. Avem probleme mai mari decât asta, poate vor fi voci care vor spune. Și da, e adevărat, avem probleme mari. Dar dacă ne uităm în spatele problemelor mari pe care le avem (războaie, foamete, boli, corupție, sărăcie, răutate, ură etc.), vom găsi aceleași lucruri pe care le găsim în spatele problemelor individuale: orgolii, răni emoționale, traume, boli psihice, lipsa compasiunii, copii deveniți adulți doar în buletin, nu și psihologic, oameni deconectați de sine, scindați, goi. Iar oamenii răniți, rănesc; dacă au și putere formală, fac adevărate ravagii în jurul lor.

Lumea în care trăim ține de fiecare dintre noi și e problema fiecăruia dintre noi. Nu putem, individual, să oprim războaie sau să eradicăm foametea la nivel mondial. Dar putem face lumea un pic mai frumoasă și mai bună pentru noi și în jurul nostru. Și asta contează enorm. Cu fiecare om care alege să se uite cu sinceritate și deschidere la el însuși, să se cunoască, să se vindece, să își urmeze visele,  să crească un copil sănătos emoțional, să aibă curaj, pentru că autocunoașterea este un act de curaj, cu fiecare poveste rescrisă, convingere limitativă căzută, tipar nociv schimbat suntem mai aproape de o lume mai conștientă, mai trează, mai fericită.

4 thoughts on “De ce e în regulă să ceri ajutor

  1. Diana says:

    Wow! Soul download, pe ecranul unui calculator! Ai apărut din neant ( link pe fb) și deja te plac! Pentru unii dintre noi, e foarte greu să se deschidă… Felicitări și mai scrie, o faci foarte bine!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s